Mituri despre psihoterapie

Am adunat de-a lungul timpului destul material pentru acest articol, material surpins atat in viata personala, cat si in cea de psihoterapeut. Cu totii avem credinte formate inca din prima copilarie referitoare la viata, dupa care ne ghidam si atunci cand devenim adulti. Ne mai sunt oare folositoare?

Acest lucru ne-a ajutat probabil atunci, pentru ca a fost cea mai buna cale de a face fata lucrurilor pe care le-am trait, insa mai sunt oare folositoare acum? Credintele care ne-au construit din copilarie pana in adolescenta si chiar si la maturitate ne pot limita modul de a privi lumea si ne pot conduce spre a trage concluzii pripite despre lucruri pe care nu le cunoastem. Creierul are repere date de reprezentarile noastre pe baza experientelor pe care le-am trait doar NOI, asa ca putem sa picam in plasa: “stiu eu cum sta treaba”, fara sa avem habar macar despre ce vorbim.

Din pacate nici contextul cultural nu ne-a favorizat prea tare sa crestem si sa devenim adulti (sa privim cu flexibilitate si curiozitate lumea), avand in vedere ca ne-am nascut in tara in care toti stim din toate, suntem buni la toate, incercam de toate. Eh bine, din punct de vedere psihologic, identitatea noastra se pare ca nu este bine definita, iar sa pretindem ca suntem buni la ceva ce nu cunoastem este o absurditate.

Psihoterapia

Vreau sa dezbat subiectul si chiar te invit sa lasi comentariu daca stii si tu cateva prejudecati despre psihoterapie/psihoterapeuti.
In primul rand, sa ne intelegem din start, psihoterapia poate fi facuta DOAR de persoanele care sunt acreditate pentru acest lucru. Nu faci psihoterapie nici cu cea mai buna prietena, nici cu o clienta de la salonul in care lucrezi in timp ce o speli pe cap, nici in cafenele, nici cand vine mama ta sa se planga ca este foarte nefericita si o faci tu sa se simta mai bine. ACEEA NU ESTE PSIHOTERAPIE!

Este limitativ doar a crede ca asta inseamna psihoterapie. De asemenea, este limitativ si sa crezi urmatoarele lucruri despre psihoterapie/psihoterapeuti:

Psihoterapia inseamna sa ma duc la un strain care nu ma cunoaste si sa ma deschid altfel in fata. Iar pentru ca nu stie pe nimeni din viata mea, va tine secret ce vorbim. – Calitatile unui psihoterapeut pentru a te deschide tu, este nevoie sa fie altele, precum empatia, ascultarea activa, capacitatea de observare a procesului terapeutic. Ceea ce este nevoie sa descoperi tu in cazul in care crezi asta, este cum stai cu increderea (oricum exista o clauza de confidentialitate, asa ca un terapeut care respecta normele meseriei nu va spune nimanui nimic, stai linistit/a).
Psihoterapeutul este unu` care ma asculta, acesta este rolul lui. – A reduce terapia doar la a fi ascultat, este trist, pentru ca procesul in care intri este mult mai complex de atat si risti sa il ratezi. A descoperi colturi ascunse ale inconstientului tau care fara sa constientizezi iti ghideaza viata, este mai mult decat a fi ascultat. A fi insotit in niste experiente vindecatoare este mai mult. Este mult, mult mai mult.
Eu pot sa imi rezolv singur problemele. – Sigur ca da, psihoterapeutul nu o sa ti le rezolve, pentru ca el nu poate sa intre in viata si corpul tau si sa faca lucruri pentru tine. Insa psihoterapia te poate ajuta. A spune ca poti sa faci si singur este o forma de evitare a confruntarii tale cu tine. Asta e cu schepsis, pentru ca pare la prima vedere ca stii foarte bine ce trebuie sa faci, dar daca ai stii, nu ai spune asta. Daca ai stii, ai constientiza ca ai nevoie de unelte pentru a rezolva orice. Crezi ca ai o trusa atat de mare incat sa nu mai ai nevoie de nimic? Este ca si cum eu as spune ca sunt si instalator si doctor si mecanic si bucatar si ca practic sunt orice si ca stiu din toate si ca nu am nevoie de nimeni. Doar ca un om care stie, stie si ca nu stie tot si ca intotdeauna invata din experientele si de la oamenii care vin si pleaca din viata lui.
Mergi la terapie, atunci ori esti nebun, ori slab, ori ai o problema foarte grava. – Asta este limitarea care ma plictiseste cel mai tare. Nici macar nu ma obosesc sa mai spun ceva cand o aud. Cu atatea informatii in jur, ma astept si eu la un ideal (glumesc), in care sa aflam cu totii ca psihoterapia este o forma de dezvoltarea personala, o investitie in psihic, o forma de iubire de sine, o maniera prin care sa descoperim noi moduri de a exista care sunt in concordanta cu cine suntem noi in prezent. As mai zice, dar ma opresc aici.
Psihologii sunt nebuni, de asta si-au ales meseria asta. – Nu vreau sa zabovesc prea mult aici, pentru ca este evident ca nu putem sa facem psihoterapie daca avem o problema de structura a creierului. Bolile psihice sunt afectiuni care nu prea ne permit sa avem empatie, structura, simt la realitatii, comportament organizat, etc.
De ce sa dau banii unuia care nu face nimic si mai si spune ca vrea sa ma ajute. Ajutorul nu este pe bani. – Insa facturile sunt pe bani, mancarea e pe bani, chiria e pe bani, toti avem nevoie de bani. Sa faci terapie fara bani este nefolositor atat pentru tine, cat si pentru terapeut. Nu ii recunosti valoarea, nu ai responsabilitatea de a plati ce ti se ofera, iar in felul acesta poti cadea usor intr-un rol de copil/victima, ceea ce nu este foarte sanatos. Plus ca, exista multi terapeuti, printre care si eu, care din cand in cand accepta cazuri care nu isi permit cu adevarat terapia in sistem pro bono sau cu plati simbolice. Cazuri care nu pot pe bune sa plateasca pretul intreg!
Era sa uit – Esti psiholog? Citeste-ma, hai spune-mi ceva despre mine! – Nu are nimeni raze care sa patrunda in mintea ta si sa o citeasca. Eu nu pot sa “citesc” pe nimeni. Pot sa observ comportamente, pot sa impartasesc experiente sau cunostinte, insa in niciun caz nu voi incerca sa te scanez si sa iti spun nu mai stiu ce despre tine. Este atat de obositor si limitativ sa crezi asta, incat crede-ma ca nu merita energia investita. Nu vede nimeni ceva ce tu nu vrei sa vada, stai linistit/a. Teama de a fi vazut poate fi foarte mare, infricosatoare chiar, dar de ce sa o proiectezi pe mine?
La psihoterapie te duci sa primesti sfaturi bune. – Imi doresc sa iti alegi un psihoterapeut care sa nu faca asta, pentru ca nu despre asta este psihoterapia. Daca tu cauti sa iti spuna cineva ce sa faci, este posibil sa nu iti permiti tie insusi sa cresti si sa ai permanent nevoie de un salvator. Poate fi comod, insa asta te reduce la ideea inconstienta ca “eu nu sunt in stare”. Psihoterapeutul va fi un ghid care te va ajuta sa iti gasesti singur/a raspunsurile si rezolvarile.
Eu sunt propriul terapeut, pentru ca am citit multe carti de dezvoltare personala. Bravo tie! Asta inseamna ca la nivel cognitiv ai acumulat niste cunostinte, insa la nivel de experienta ce s-a intamplat? Ai putut sa pui in experienta ta corporala si emotionala ce ai citit? Ar fi destul de simplu daca ar insemna doar asta, insa partea grea din terapie este despre a simti, a da nas in nas cu durerea, furia, frustrarea, iar partea frumoasa este chiar intalnirea cu tine insuti, cu cine esti tu cu adevarat.
Stiam si eu ce mi-a spus psihoterapeutul. – S-ar putea sa iti fi pus propriile reprezentari asupra experientei din cadrul terapiei. Adultul ia fiecare informatie care vine catre el cu flexibilitate si investeste persoana din fata lui cu rolul pe care il are – in cazul acesta psihoterapeut. Copilul din noi insa, are nevoie uneori sa creada ca el stie mai bine, vrea sa contrazica, sa fie mai presus, sa aiba universul lui.
Am fost la mai multi terapeuti si niciunul nu a fost ok. Nu m-au ajutat cu nimic. Atunci este nevoie sa te intrebi daca vrei tu cu adevarat sa te ajuti. Nimeni nu te poate ajuta daca beneficiul pe care il ai ca o consecinta a problemei tale este mai mare decat vointa de a schimba ceva. In plus, este interesant ca niciun psihoterapeut nu a putut sa lege o alianta cu tine, iar asta te implica si pe tine in mod direct. Intreba-te care a fost contributia ta in terapiile pe care le-ai facut.
Terapia este despre copilarie si parinti. – Nu ai cum sa excluzi aceasta parte din tine, pentru ca fie ca vrei, fie ca nu, la un moment dat in cabinet ajung si alte persoane din viata ta in mod inconstient. Iti aduci tot neamul. Incepe sa cunosti ce vine de acolo, pentru a deveni mai constient de tine. Este doar o parte, nu reprezinta totalul.
Psihoterapeutii au o viata foarte echilibrata si perfecta. – Uneori psihoterapeutul poate fi precum o coala alba pe care sa pui ce desene vrei, ce credinte vrei in cazul asta. Pentru ca din punct de vedere personal nu este recomandat sa va cunoasteti, automat nu ai de unde sa stii cum este el in viata lui. Te anunt insa ca perfecta nu este, cu siguranta. Cu totii avem partea noastra de suferinta, greseli, copilarii, umbra, chiar si psihoterapeutii. In partea de inceput a procesului este normal ca uneori sa idealizam terapeutii si sa credem ca sunt cei mai tari, insa pe masura ce relatia devine din ce in ce mai autentica si legata, aceasta idelizare o sa dispara si o sa aiba loc acceptarea si iubirea.
Daca merg la terapie, psihoterapeutul ma va controla si imi va schimba felul de a gandi. – Doamne Ajuta sa o faci tu singur! Ca intentia terapeutului nu este aceasta. Daca si-a ales meseria asta pentru ca iubeste oamenii si are un simt al moralitatii si responsabilitatii, nici macar nu ii va trece prin cap sa faca asa ceva. Tu esti singurul care se poate controla si schimba, asa ca este aberant.

Deocamdata acestea sunt credintele care mie imi rasuna in minte, va invit sa completati in cazul in care mai stiti si voi. Este un articol pe care nu il scriu in sens acuzator, ci pentru ca simt uneori ca sunt neputincioasa in fata unor prejudecati puternice, hranite de generatii intregi.
Simt compasiune pentru persoanele care inca mai cred aceste lucruri, pentru ca vad pe propria piele avantajele psihoterapiei si ei nu pot profita de ele!
Este pacat sa traim in ignoranta si fara sa profitam de un lucru care in zilele noastre este atat de la indemana!

Ignoranta inseamna suferinta!
Va doresc multa curatenie psihica si viata fericita!