Psihoterapia este o forma de igiena, pentru ca prin intermediul acestui proces avem sansa sa ne oferim noua curatenie emotionala, mentala si fizica. Imagineaza-ti cum ar fi sa nu ii oferi corpului tau privilegiul de a fi vazut, ingrijit, chiar spalat. Este la fel si cu emotiile si gandurile noastre, ele uneori pot fi atat de vechi, prafuite, incat este nevoie sa le scoatem la suprafata si sa ne ocupam de ele.
Procesul psihoterapeutic este un drum presărat cu maracini pentru starea noastră de confort. Adesea in psihoterapie ajungem să umblam la răni foarte bine ascunse de noi nouă, iar uneori acest lucru este de-a dreptul înfricoșător. Paradoxul este ca, tocmai atunci cand ajungem la cele mai vechi cutii ale pandorei din interiorul nostru, putem spune că terapia da roade.
Terapeutul este mediatorul dintre noi si traumele noastre, iar atunci când avem puterea să fim face to face cu ele înseamnă că relația terapeutică este una securizată, continatoare si bazată pe incredere, chiar si pentru cele mai întunecate părți din noi.
In funcție de lucrurile pe care le-am experimentat in relatiile noastre primare (mama si tata), vom tinde să îi atribuim inconștient terapeutului aceleași caracteristici pozitive sau negative, pe care le-au avut părinții noștri si pe care le cunoaștem din trecut. Astfel, terapeutul poate deveni un instrument prin care scenariul de relatie care ne este cunoscut sa se repete. Urmează să ne comportăm cu terapeutul așa cum ne comportăm cu ceilalți și cu noi înșine.
Vindecarea in terapie deseori este foarte subtilă.
Daca spre exemplu nu știm să existăm într-o relație sănătoasă, nu vom ști cum să recunoaștem una si eventual vom tinde sa o respingem. Relația terapeutica poate fi primul model sănătos, bazat pe incredere, suport, prezența și respect, experimentat de client, pe care are ocazia apoi să îl ia si in viata personala. Este o posibilitate însă, ca atunci când nu avem un reper al unei relații sănătoase și bazate pe contact real, iar creierul nostru nu recunoaște acest model ca fiind cunoscut, sa tindem să plecăm din relație pentru că este ceva nou, iar deschiderea noastră pentru nou este limitată.
In procesul terapeutic este nevoie să facem un pact cu noi insine si sa ne luam angajamentul prezenței si al investiției de energie, resurse si timp.
Banii pe care îi platim reprezintă atât o recunoaștere și validare ale calității de profesionist pe care o are terapeutul, cât și o asumare a responsabilității pentru evoluția noastră.
Capacitatea noastra de a intra in contact cu evenimentele incarcate cu durere pe care le avem la purtator, de a ne da voie sa simtim tot ce a fost omis, uitat si ingropat, este direct proportionala cu puterea noastra si capacitatea de a intra in contact si cu bucuria si fericirea vietii.
Ma intalnesc adesea cu aceasta problema din partea clientilor mei, care atunci cand incep sa scorojasca o coaja dureroasa din sufletul lor, ma intreaba: “La ce-i bun sa simt suferinta, cand eu vreau sa ma simt mai bine?”- doar ca este un pas necesar, asa cum spune si Yalom: “Daca alegi placerea de a creste, pregateste-te pentru ceva durere.”
Procesul tau psihoterapeutic va creste in funcție de deshiderea si disponibilitatea ta. Disponibilitatea pe care o ai spre a te uita la propria fiinta, va fi proporțională cu evolutia ta. Psihoterapeutul nu va fi acea solutie salvatoare sau varianta buna pentru problemele tale, pentru ca acestea nu pot veni din afara ta. Asa ca fii convins atunci cand alegi sa mergi la psihoterapie ca vrei ca TU sa iei decizii pentru tine, sa te privesti cu sinceritate si apropiere, sa iti explorezi mecanismele de aparare si rezistentele, sa te angajezi intr-o relatie cu tine.
Poti oricand sa alegi sa ignori oricare dintre aceste lucruri si este in regula, pentru ca este dreptul tau. Terapia cu siguranta nu va da roade, atata timp cat tu nu ai disponibilitate pentru ea.
Psih. Integrativ Paszka Preda Simona
+40767671013
So, until next time… #stayperfectlyimperfect!