Triunghiul dramei, așa cum a fost numit de Karpmann, este o conceptualizare a rolurilor pe care adesea le jucăm in viața de zi cu zi, în mod inconștient.

Căutăm să obținem atenție și validare prin intermediul lor, de cele mai multe ori pentru că aceste lucruri au lipsit cu desăvârșire încă de când eram copii, în relația cu părinții sau cu persoanele apropiate.  

Avem în acest fel parte de “atenție rea”– așa cum este numită în psihologie. Această formă de a fi văzuți de ceilalți este nesatisfăcătoare la finalul zilei, conducând spre sentimente de gol interior, nemulțumire și relații de o calitate îndoielnică din punct de vedere al autenticității. 

Acesta este motivul pentru care am ales subiectul, ma întâlnesc atât în cotidian cu el, cât și în cabinet, iar acest lucru mă face să îmi doresc să ajut la conștientizarea lui. Rolurile sunt atât de păcătoase, încât mi-am făcut un scop în a le demasca cu fiecare ocazie pe care o am. 

Voi da cateva exemple pentru a înțelege mai bine cum funcționează acest joc. Este atat de subtil și natural, încât putem deseori să credem că noi nu intrăm în triunghi.

Poziția Victimei este inferioară, iar pozițiile de Persecutor și Salvator stau în partea superioară a piramidei. Este interesant însă faptul că fără victimă jocul nu este posibil, iar schimbul ei de rol o pune mai apoi pe rolul cel mai puternic. Aceste roluri sunt interșanjabile și din victimă se ajunge la Persecutor, sau din Salvator la Victimă, sau chiar la toate 3.

Acest joc este manipulativ.

Victimă-Salvator

Victimă: “Am probleme cu prietenul meu. Ce sa fac pentru că niciodată nu mă ascultă când îi spun că vreau să petrecem mai mult timp împreună.”

Victima caută răspunsuri la cei din jur, pentru a putea să fie in poziția de inferioritate și pentru a fi salvată. Cu această atitudine obține compasiune, senzația că este neajutorată și că nu poate fi acuzată de nimic, având în vedere că se află într-o situație disperată.

Salvator: “Eu zic că ar trebui să ieșiți din casă, poate dacă schimbați mediul o să te asculte.”

Salvatorul oferă variante noi, pentru a se putea poziționa mai sus in ierarhie și pentru a o descalifica pe victimă. Oferind o variantă nouă, primește validarea că știe rezolvarea problemelor altei persoane, că este mai presus. Victima nu știe, știe el mai bine.

Principalele caracteristici ale Salvatorului sunt asemănătoare cu ale părintelui care le știe pe toate. Se supraresponsabilizează, ține persoane dependente de el, sunt preocupați de viețile altora, pentru ca la final să primescă recunoaștere. Când acest lucru nu se întâmplă ce credeți? Se transformă în agresori.

Una dintre situaţiile uzuale de începere a jocului este pornită de salvatori, care își aleg victime pentru a le salva, ca apoi să aibă ocazia să se transforme în agresori și să își adune meritele este următoarea:

Victima: “Sunt într-o situație disperată. Îmi trebuie niște bani și nu știu ce să fac.”

Salvatorul: “Lasă că te scot eu din încurcătură.”

Salvatorul transformat în Agresor: “Vezi, eu te-am ajutat când ți-a fost mai greu și acum tu nu îmi ești recunoscător. Eu am făcut atâtea pentru tine și uite cum mă răsplătești. Eu am fost alături de tine și tu nu ai facut nimic pentru mine. Eu întotdeauna te-am ajutat. Niciodata nu mi-ai mulțumit destul” – sunt sigură că acest exemplu poate continua la nesfârșit.

Agresor- Victimă

Agresor: “Este vina ta pentru că îmi ies din fire! Mă faci mereu să mă comport urât!”

Agresorul își vede în acest caz comportamentul ca fiind o urmare ale acțiunilor altcuiva. Este agresiv pentru că nu ține cont de celălat și îi pasează o responsabilitate care nu îi aparține. El este cel care de fiecare dată trebuie să aibă dreptate, blamează tot ce îl înconjoară, este furios, nu este empatic. 

Victima: “Eu am sacrificat multe lucuri și am facut atatea pentru tine și uite cum mă răsplătești!”

Aceasta este varianta în care victima ușor ușor se transformă în agresor și reproșează pentru a-și obține meritele. Există și posibilitatea ca victima să rămână pasivă și chiar să creadă acuzele agresorului.

• Este de reținut că aceste roluri pot deveni frecvente și le putem repeta până devenim adevărați specialiști. Putem să ne identificăm în Victimă sau Agresor sau Salvator și să căutăm inconștient persoane care să intre în joc.
• Intrăm în acest triunghi de cele mai multe ori inconștient și fără să ne dorim în mod real să îi agasăm pe ceilalți.
• Prin intermediul triunghiului se confirmă anumite credințe bine inserate în sistemul de valori, cum ar fi: “toată lumea e la fel”, “eu nu voi reuși niciodată”, “toți oamenii sunt răi”, “viața mea este întotdeauna mai grea”, “am ghinion”, “toți sunt împotriva mea”, “nimeni nu e capabil să mă înțeleagă”.
• Din punct de vedere afectiv, intrarea în triunghi se lasă cu o pierdere. Chiar și cei care câștigă în interacțiune, în final se simt goi.
• Relațiile din triunghi sunt încărcate de transfer, proiecții sau doze considerabile de validare, recunoaștere și senzația de viu. “Actorii” simt că trăiesc intens, iar plecarea de la furnizorul de senzații tari este grea.

Soluții:

1. Atunci când observăm că suntem invitați să intrăm într-un rol, pur și simplu nu dăm curs. Evităm să ne lăsăm purtați de val și oprim acolo jocul, transformând interacțiunea în una reală.
2. Putem oglindi intenția celuilalt, comportandu-ne și noi asemănător. Astfel schimbul nu are loc și probabil că se va opri, având în vedere că nimeni nu obține nimic.
3. Menținerea unei poziții neutre poate fide ajutor. Fie să încercăm să tratăm persoana din fața noastră ca pe o ființă umană care este capabilă să își aranjeze singură viața.
4. Psihoterapia poate fi de mare ajutor în identificarea și găsirea unor soluții, pentru că merge în profunzimea relațiilor. Găsirea cauzei poate trata efectul.

Așa că, vă doresc baftă în legăturile voastre autentice și în menținerea unei igiene psihice!