Ce gandesti atunci cand ai un moment de vulnerabilitate? Cum arata un moment de vulnerabilitate si ce poate aduce asta in viata noastra? 

Ce pot impartasi din experienta mea este ca adesea in mentalul colectiv am intalnit o credinta foarte puternica despre vulnerabilitate: este o slabiciune pe care este nevoie sa o tinem cat mai ascunsa. Traumele pe care le traim ne invata creierul sa raspunda la pericol pentru a se proteja, insa din pacate modul in care identificam pericolul de multe ori este distorsionat, hiperbolizat.

Invatam ca a te deschide si a fi vulnerabil este un mare risc in special emotional, pentru ca in sine este o incertitudine, este o expunere, nu stim niciodata ce primim inapoi. Insa vulnerabilitatea este si masura curajului, ea naste inovatie, creativitate si schimbare. Din frica, rusine si vinovatie din pacate nu putem aduce aceste pretioase daruri in viata noastra.

Abia dupa multe ziduri construite intre mine si emoțiile copleșitoare din urma pierderilor, abandonurilor, sentimentelor de vid si singurătate pe care le-am trait, am luat pikamerul si am inceput sa dărâm. Au trecut ani buni de atunci si va spun ca nu a fost nici simplu, nici usor. A trebuit sa dau nas in nas cu gloanțe vechi (si sunt convinsa ca imi va lua cel putin o viata sa mai tot dau) deja ruginite de cat au stat in mine. Le-am multumit, doar ca sunt pregatita pentru unele noi in fiecare zi.

Partea buna: rănile ne împing spre înălțare, cand suntem pe fundul lacului, acolo jos de tot, putem sa atingem pământul si sa împingem cu picioarele spre cer, sa scoatem capul si sa respiram. Avem ocazia sa devenim cine avem noi chef.

Nu am cum sa cunosc cu adevarat ce inseamna sa imi asum vulnerabilitatea, pana cand nu stau in bătaia pustii. Exact, cu pieptul dezgolit si pregatita ca experientele sa imi aduca fie o bucurie imensa, un soare efectiv care imi iese din inima, fie răni, impuscaturi, care ma mai izbesc de toti pereții. Mi-am dat seama ca nici emotiile mele, nici comportamentele mele, nu sunt acelasi lucru cu cine sunt eu. Am puterea sa aleg ce sa simt, cum sa fiu, cine sa fiu. Asta atrage multa responsabilitate, practic nu prea mai am pe cine sa dau vina, totul devine o oglinda a mea. Tot ce traiesc este alegerea mea.

Vulnerabilitatea este curaj. Vulnerabilitatea este acea parte din tine care are taria sa uite de trecut si sa actioneze in functie de prezent. Vulnerabilitatea spune Brene Brown, cere un soi de salbaticie, de pregatire sa ramai singur, sa fii respins, sa nu ai atata acceptare din partea celor din jur, pentru ca nu te mai pliezi atat de mult pe asteptarile, nevoile, conditionarile lor. Nu mai corespunzi prea mult, asta nu e intotdeauna nice. Esti mancat de viu.

In masura in care ne ascundem nefericirea, ne ascundem si fericirea. Chiar si sa ne dam voie sa fim prea fericiti poate atrage sentimentul de rusine. Cum arata un barbat de 75 de ani care divorteaza pentru ca este nefericit, casnicia lui efectiv este moarta si s-a mai si indragostit de altcineva? Nasol, nu?

Vulnerabilitatea este infuentata de doua mari emotii: Rusinea si Vinovatia. Acolo apare frica, unde apar aceste doua prietene.

Ne punem inconstient etichete pe care le-am invatat despre noi, iar atunci cand ne identificam cu eticheta respectiva, cum ar fi de exemplu faptul ca tipi de bucurie sau vorbesti prea tare (asta te poate face crizat, needucat, nebun, ciudat, etc), apare rusinea. Rusinea o simtim cand este vorba despre cum suntem. Despre cine suntem, este mlastina sufletului  dupa spusele lui C.G.JUNG.

Vinovatia pe alta parte, apare atunci cand ne raportam la un comportament, la ceva ce am facut. Riscul de a simti rusine sau vinovatie ne fac sa ne reducem mult din autenticitate, respectiv din vulnerabilitate.

Va invit sa experimentati vulnerabilitatea printr-un mic exercitiu pe care il puteti face cu oricine, fie ca este persoana iubita, mama, tata, prietena/prietenul cel mai bun, un coleg de la munca, etc.

Invitati-o/invitati-l sa discutati despre o situatie dintre voi care v-a adus fie bucurie, fie o alta emotie, care poate v-a ranit, sau v-a facut sa va simtiti neiubit. Dati-va voie sa observati ce simtiti atunci cand vorbiti despre asta, ce ganditi cand vorbiti despre asta, dar in special cum e corpul vostru pentru ca el  stocheaza emotiile noastre. Observati cum este sa il auziti pe celalat cu adevarat atunci cand ii vine randul sa vorbeasca si priviti experienta lui ca pe ceva diferit de voi, ca pe un drept pe care omul din fata voastra il are sa simta ce simte.

Puneti-va cu emotiile la masa, negociati cu ele, luati-le in viata voastra ca pe niste camarazi, pentru ca asa veti putea capata si control asupra lor. Experimentati care sunt limitele voastre si trasati-le, pentru ca este o actiune care exprima iubire de sine, in ciuda faptului ca oamenii din jurul tau pot privi asta ca pe o agresiune sau ca un act egoist. Lasat-te vazut/vazuta, arata-te, cere.

So, until next time… #stayperfectlyimperfect!