Ii multumesc Mirunei pentru ideea acestei teme. Cercul de prieteni sau mult numitul “anturaj” ne influenteaza cu siguranta dezvoltarea, insa voi incerca sa explic din punct de verere psihologic cum se intampla acest lucru.
In primul rand, anturajul este privit ca o influenta in perioada adolescentei. Aceasta este perioada in care psihologii considera ca trecem printr-o adevarata criza de formare a identitatii. In primii ani de viata, adica in copilarie, suntem dependenti de parintii nostri. Ei ne furnizeaza hrana, imbracaminte, dragoste, ne educa, iar noi suntem ca un burete ce absoarbe tot. Mesajele transmise de ei, afectiunea pe care o arata fata de noi, totul ne defineste viata de adult ce va urma. In adolescenta se presupune ca se intampla un click in care vrem sa luam noi decizii, sa fim stapani pe viata noastra, sa avem un cuvant de spus. Multe schimbari se intampla si la nivel fizic.
In functie de acest lucru, importanta anturajului creste sau scade. Daca acasa nu avem parte de afectiune, de un comportament in parametrii normali, de intelegere si suport din partea parintilor, vom cauta acest lucru in exterior. Daca parintii nu inteleg ce se intampla si duc un razboi cu noi, vom cauta sa ne bazam pe prietenii nostri, vom cauta oameni din exteriorul familiei care vor corespunde cu ideile noastre. Atunci anturajul isi spune cuvantul.
Anturajul ne poate infulenta pozitiv sau negativ. Poate fi pozitiv si un adevarat sprijin daca provenim dintr-o familie in care violenta a fost la ea acasa, am trait abuzuri, am avut parte de un parinte alcoolic, nu stim ce inseamna prezenta emotionala, iar anturajul nostru ne va implini nevoile ramase din urma. Nu este exclus ca si in aceste cazuri sa alegem sa avem un anturaj care sa reproduca ce se intampla intre parinti si sa traim aceleasi traume. Depinde de caz.
Influenta negativa poate exista daca in cautarea identitatii noastre nu gasim nimic in familie, cautam in cadrul anturajului si gasim un model nesanatos. Il copiem si vrem sa ii corespundem pentru a ne simti vazuti si validati (acestea sunt nevoi de baza ale fiecarui om). Prietenii din anturaj de cele mai multe ori sunt şi ei sub infulenta familiei; prin formarea unui grup, avem parte de recunoaştere, identitate, autonomie, exact acele calităţi le cautam in procesul de socializare de la propriile familii. Anturajul devine suportul nostru, daca suntem neglijaţi din punct de vedere comunicaţional şi emoţional.
Ca o concluzie: infulenta anturajului apare pregnant adolescenta, atunci cand trecem printr-o criza de identitate. Depasim cu brio aceasta criza si ne putem alege un anturaj sanatos cand parintii ne sunt alaturi, sunt prezenti emotional si ne ofera libertatea de care avem nevoie. Daca acest lucru nu se intampla, vom cauta alte modele pe care le vom urma. Aceste modele le alegem fie total diferite fata de ce am avut acasa, fie exact la fel.
Voi da si un exemplu: un copil care are parinti agresivi, fie va cauta ca in anturajul lui sa gaseasca oameni blanzi, fie tot agresori pentru ca acest scenariu ii este familiar. De cele mai multe ori, copii care au fost agresati, abuzati, stanjeniti sau carora li s-a indus o frica permanenta, se vor identifica cu agresorul si la maturitate vor repeta acest comportament.
Recomandarea mea este ca parintii sa comunice cu membrii familiei si copii lor, sa le ofere afectiune, sa le ofere un model de urmat. In cazul in care noi suntem niste tineri care nu au parte de asa ceva, iar pe parinti este destul de greu sa ii facem constienti de aceste lucruri, haideti sa fim noi mai constienti de alegerile pe care le facem. O metoda este sa negociem cu parintii. Sa cerem ce avem nevoie. Daca nu puteti sau nu vreti sa faceti asta, cautati un model bun de urmat si fiti atenti de cine va atasati.
Simona Preda 
