In mentalul colectiv, noi romanii nu suntem obisnuiti sa ne sarbatorim reusitele. De cele mai multe ori trecem cu vederea evenimetele fericite din viata noastra, ca si cum acestea nu ar fi la fel de importante cum sunt cele triste. Cred ca traim un tipar in care facem mai mult caz pentru raul din viata nostra, si mai putin pentru bine. Ne luam dimplomele de la scoala si fugim repede acasa, obtinem un nou job si rasuflam linistiti, este ziua noastra de nastere si suntem preocupati de alegerea restaurantului unde sa o serbam, cea mai buna prietena naste si noi trebuie sa ne notam in to do list vizita la spital, etc.

Personal, am trait adesea aceste sentimente, sunt obisnuita inca din copilarie sa cred ca se poate si mai bine, ca este ok ca sunt buna, dar ca ar fi ok sa fiu si mai buna. Ca maine poate fi rau, ce daca azi a fost bine. Toate criticile presarate in mintea noastra de cele mai multe ori sunt greu de evitat, insa ce am invatat eu, este ca in prezent sunt cea mai buna varianta a mea. Nu-i asa ca acest lucru merita sarbatorit?

Originile comportamentului de “saritura” peste bucurie, zic eu ca ar fi:

1. Formarea stimei de sine cu ajutorul parintilor prin diverse afirmatii, spre exemplu: “Ai luat 10 azi, dar nu uita ca acum doua zile ai luat un 7”, “Ce te tot bucuri atata pentru un lucru atat de marunt?”, “De ce sa iti cumperi ceva acum, ai nevoie?”
2. Formarea credintelor despre lume si viata, credinte de asemenea obtinute in familie sau mediul imediat apropiat: scoala, cerc de prieteni, bunici, un exemplu ar fi: “In viata trebuie sa te gandesti mereu la ziua de maine”.
3. Capacitatea de a fi prezent: preocupati sa ne intoarcem in trecut pentru a mai dramatiza putin sau sa ne gandim la viitor pentru a ne simti mai responsabili, uitam sa traim in prezent. Arta de a fi in “aici si acum” o putem accesa cu totii, insa pentru asta trebuie sa facem pace cu noi insine, lucru ce nu este tocmai simplu.
4. Inteligenta emotionala. Ea reprezinta capacitatea unui om de a relationa intr-un mod armonios si de a avea un echilibru intre starile sale psihice. Daca incercam sa experimentam emotiile, atat bucurii cat si tristeti, daca incercam sa ii acceptam pe ceilalti atat cu defecte, cat si cu calitati, viata si starea noastra de bine se vor imbunatati considerabil. Astfel vom putea sa plangem cand simtim sa plangem si sa sarim in sus de bucurie cand suntem fericiti.

In urma cu 2 luni, am trait unul dintre cele mai intense momente de fericire din viata mea, am devenit psihoterapeut. Coordonatorul meu m-a sfatuit sa merg si sa imi cumpar ceva in semn de recunostina fata de mine insami.
Propunerea mea pentru acest Craciun este urmatoarea: Ce ar fi daca anul acesta primul cadoul ni l-am face noua? Apoi refelctati asupra urmatoarelor intrebari si analizati ce simtiti:
1. Cum ne-am simti?
2. Credeti ca meritam?
3. Credeti ca este mai important sa cumparati cadouri pentru altcineva mai intai? De ce?
4. Cine este aceasta persoana si cum ne simtim cand ii facem cadouri?
5. Ce obtinem prin cadourile pe care le facem celor dragi?
6. Le facem fara nicio asteptare, fara niciun gand de recunostinta din partea lor?
7. Le facem pentru ca simtim?
8. Daca facem cadouri pentru a astepta afectiune, nu cumva ni le facem tot noua?

Sper sa aveti un maraton cu spor si sa va bucurati de voi! Aceasta este tema mea pentru 2016!

So, until next time…           #stayperfectlyimperfect!