A dărui este minunat. Tocmai din acest motiv este nevoie să ne punem întrebarea: Cât îmi permit să dau, astfel încât acest dar să fie din iubire? Fiindcă de multe ori cădem pradă capcanelor propriilor nevoi și dorințe, iar ceea ce dăruim vine la pachet cu o datorie. Ca și cum am face un credit cu iubire, cerem puțin câte puțin ce am dat, poate chiar cu dobândă.
Știi la ce mă refer? Cunoști acele cuvinte (sper să nu) ale părinților către copii, afirmații de genul:
– Din cauza ta mi-am sacrificat viața
– Am făcut totul pentru tine, iar tu așa mă răsplătești?
– Eu am avut grijă de tine, acum tu trebuie să ai grijă de mine
– Eu te-am făcut, eu te omor!
– Copii au toata viața o datorie față de părinți
– M-ai lăsat singur/ă
– Orice ar face părinții este pentru binele copiilor, pentru că îi iubesc
– Nu mai vii pe acasă, ai uitat de părinții tăi!
Lista poate continua la nesfârșit. Că e iubit/ă, mamă, tată, prieten, frate, coleg, nimeni, dar absolut nimeni, nu are datorie pe lumea aceasta față de altcineva. Atunci când un copil își dobândește independența spre exemplu, este nevoie ca el să plece în viața lui, fără o cocoașă de greutăți și presiuni din partea părinților.
Acest comportament se poate traduce prin: lipsă de iubire de sine, lipsă de validare, stimă de sine scăzută, pattern de relaționare bazat pe jocul: dau ca să primesc, pentru că altfel nu merit. Lucruri foarte dureroase, pe care nu le doresc nimănui. Pot spune că am tras concluzia că a te iubi pe tine este un lux în zilele noastre, e chiar al dracului de greu, dar atunci când investești în asta, reușești cu siguranță.
Iubirea nu cere nimic la schimb. Iubirea de orice fel, nu se simte ca un sacrificiu, ci ca un dar. Este un dar pe care îl poți da, doar în impostaza în care cunoști iubirea pentru tine. Indiferent de natura relației. Un părinte cum își poate iubi copilul într-un mod sănătos, dacă își urăște propria persoană? Un partener de cuplu cum poate dărui altcuiva iubire, dacă nu a gustat din iubirea pentru sine?
În plus, nu trebuie să îți faci griji – atunci când dăruiești, primești. Ce dăruiești primești. Dacă respecți mediul, oamenii, viața, pe tine, vei primi respectul înapoi. Respectul face parte din tine. Dar de exemplu dacă arunci o țigară în iarbă, crezi că pe tine te respecți? Mediul clar nu îl respecți.
Îmi amintesc o metaforă din formarea mea ca terapeut, care spune că fiecare suntem ca o fântână, iar oamenii din viața noastră vin la noi să bea apă. Este decizia noastră cu ce le potolim setea, le putem da o găleată șă ia apă și posibil chiar să sece fântâna, sau le oferim o cană pentru a ne păstra fluxul.
Mi-am dorit să scriu despre asta pentru că m-aș simți foarte fericită dacă măcar un om care citește aceste rânduri își va pune întrebarea: Cât pot să dau? O fac din iubire? Știu cum este să fii de ambele baricade, iar sentimentul de libertate și de dobândire asupra propriei vieți m-a făcut să ma simt mai vie ca niciodată. Pentru că nu am datorii și nici datornici.
Simona Preda 
